In Romania traiesc 400.000 de bolnavi de cancer, potrivit datelor detinute de Asociatia Bolnavilor de Cancer.

Fiecare are o poveste de viata, fiecare isi duce lupta in felul sau si fiecare are nevoie de tratament si suport. Pentru acesti bolnavi, medicul nu poate fi doar specialistul care consulta si scrie reteta, ci si persoana care intra intr-o relatie cu ei, care-i insoteste, ii alina.

Image

Statisticile sunt necrutatoare, mortalitatea prin afectiuni neoplazice se situeaza pe locul doi in randul mortalitatii generale, dupa mortalitatea cauzata de afectiunile cardio-vasculare, conform Institutului Oncologic Bucuresti. In ultimul timp a crescut foarte mult incidenta cancerului colorectal, posibile cauze fiind stresul si alimentatia neadecvata. Cea mai frecventa forma de cancer la femei este neoplasmul mamar, iar la barbati cel pulmonar.

Pentru un bolnav, aceste statistici nu reprezinta o alinare sau nu-i ofera curaj. E mai putin important pentru el cat de des e intalnit acel tip de cancer, ci conteaza faptul ca el il are.

Comunicarea diagnosticului

Pentru un pacient sau rudele sale, aflarea diagnosticului de cancer este un moment devastator. Pare ca totul se naruie, se sfarseste, nimic nu mai e ca inainte. Treptat, depasind socul, pacientul ia o decizie: va fi increzator si va lupta cu boala sau va alege depresia, retragerea, demisia in fata unei astfel de provocari.

Multi nu au insa ocazia sa ia o decizie pentru ca nu afla niciodata diagnosticul. In incercarea de a-i proteja, rudele solicita medicilor sa ascunda adevaratul diagnostic. Astfel, pacientul ajunge sa suporte boala, efectele secundare ale tratamentelor al caror scop nu-l stie, incertitudinea si suspiciunea permanenta ca sfarsitul ii este aproape.

Pacientul are dreptul sa-si cunoasca diagnosticul, daca doreste. Aici intervine medicul care, in urma unui interviu cu pacientul poate afla ce isi doreste, ce afectiuni a mai avut si cum a luptat cu ele etc. Comunicarea diagnosticului este poate cel mai important moment in relatia medic-pacient. De el depinde castigarea increderii si cooperarii pacientului. Medicul trebuie sa dea dovada de multa abilitate in comunicare, diagnosticul nu trebuie luat in tragic, dar nici prea usor.

Nu doar pacientul trebuie pregatit pentru aflarea diagnosticului, ci si medicul. Acesta din urma poate solicita sprijinul unui psiholog. Medicul trebuie sa fie pregatit sa faca fata reactiei pacientului, care poate fi foarte diferita, de la soc, frica, anxietate, tristete, manie, revolta, rusine, vina, usurare dupa incertitudine, pana la acceptarea diagnosticului, provocare, antrenare in lupta. Acestea din urma pot aparea dupa momentul initial de soc.

Dupa afl area diagnosticului, pacientul e cel care decide daca vrea ca acesta sa fie comunicat sau nu rudelor sale. Desigur, ar avea nevoie de suportul grupului, familiei, insa pacientul stie mai bine daca cei dragi chiar ar putea sa i-l ofere sau ar fi coplesiti de durere si i-ar mentine si lui o stare de disperare.

Obiectivul tratamentului

In cele mai multe cazuri de cancer, obiectivul terapeutic nu este vindecarea. Obiective pot fi castigarea unei autonomii, invatarea despre sine, adaptarea psihologica a bolnavului la eventuale mutilari, imbunatatirea relatiilor interpersonale. Pentru medic poate fi foarte greu sa nu gandeasca in termenii vindecarii, insa trebuie sa accepte ca sunt cazuri, in special cele in stadii terminale, in care nu poate salva pacientul, dar sigur poate ajuta la ameliorarea durerii.

Medicul si ceilalti specialisti din echipa care ingrijeste bolnavul sau familia il pot ajuta pe acesta sa-si modifice stilul de viata, principiile. Bolnavul poate fi invatat sa-si gestioneze timpul, viata, sa recapete controlul pierdut din cauza tratamentelor, a efectelor secundare ale medicamentelor. Cele mai multe medicamente au ca efecte secundare stari confuzionale, depresii severe, anxietate, halucinatii, inapetenta, lipsa fortei fizice, cefalee, greturi, modificari de dispozitie, alterarea starilor de constienta, atentie, vigilenta etc. In aceste situatii sprijinul psihologului poate ajuta la ameliorarea starii generale.

Un obiectiv important al tratamentului este implicarea familiei, incurajarea celor din jur in sensul oferirii suportului emotional de care bolnavul are nevoie. Membrii familiei trebuie instruiti cu privire la reactiile date de boala, pentru a sti cum sa se comporte. Desigur, nu pot sti mereu ce se intampla, prin natura ei boala are un mare grad de neprevazut. Iar pe langa aceasta folclorul, miturile au mare putere si, din pacate, uneori efecte catastrofale.

Lucrul cu bolnavul

E bine ca medicul curant si celelalte persoane din preajma bolnavului sa tina cont de cateva aspecte importante. Este vorba de doliul dupa eul pierdut (este fi reasca o perioada de tristete ce face trecerea spre un nou tip de viata), pierderea controlului, viitorul nesigur (dar al cui este sigur?), conditia fizica (impune limitari realiste), durerea (se pot folosit metode de distragere, de relaxare), cura e mai grea decat boala (pacientii sunt coplesiti de efecte secundare, doresc sa renunte si au nevoie de sprijin psihologic).

Image

Educatia nu trebuie sa lipseasca, bolnavul de cancer si familia au nevoie sa fie informati despre ce va urma.

Pe langa aspectele strict medicale pot fi identificate si erorile de gandire, distorsiunile cognitive. Poate fi vorba de suprageneralizare - pacientii spun ca nu mai pot functiona, gandirea dihotonomica - "totul sau nimic", personalizarea/supraestimarea relatiei dintre propria persoana si evenimentul dramatic - "sunt o persoana slaba", perceperea bolii ca pe o pedeapsa, gandirea ilogica - "am cancer - nu am nici o sansa".

Este extrem de importanta incurajarea spiritului de lupta. Boala trebuie sa fie vazuta ca o provocare, trebuie invinsa, trebuie stimulata dorinta de a invata despre boala si de a participa la tratament.

Un semn bun este atunci cand bolnavul, dupa ce afla diagnosticul, dupa ce isi recapata increderea in sine si propriul destin, dupa ce trece de haos, incepe sa-si puna in ordine probleme mereu amanate. Este o orientare spre viata. Aici poate fi ajutat si de sedinte de psihote rapie. La astfel de sedinte bolnavul poate merge insotit de partener. Acesta din urma poate intelege mai bine ce simte bolnavul, iar exprimarea trairilor ambilor parteneri creste coeziunea cuplului.

Se poate incerca si terapia de grup, in care sunt inclusi si "invingatorii", cei care au luptat cu boala si au reusit sa supravietuiasca, sa se refaca. Sedintele de psihote-rapie pot de asemenea sa scada anxie tatea cauzata de spitalizare, tratamente lungi si dureroase, efecte secundare precum caderea parului, ale un ghiilor, greturi etc. De astfel de sedinte pot beneficia si cei care au invins boala, pentru ca cei mai multi raman cu frica recidivei.

Tulburarile cognitive si delirul

Sunt sindroame neuropsihiatrice ce apar la bolnavii de cancer, mai ales in stadiile terminale. Aceste sindroame sunt descrise si castari acute de confuzie. Aproximativ 90% dintre bolnavi ajung sa le traiasca in ultimele zile de viata. Interventia terapeutica poate indeparta episoadele delirante sau macar ameliora starea pacientilor. Delirul este o tulburare ce afecteaza cunostinta, atentia si procesele de gandire. Poate fi insotit de manifestari comportamentale. Pot sa apara tulburari in ciclul somn veghe, labilitate emotionala, afectarea activitatii motorii.

Cancerul poate determina si tulburari precum anxietatea, depresia, stresul post traumatic, precum si abuzul de substante.

Anxietatea poate sa fie o stare permanenta pe care pacientul o resimte in timpul investigatiilor, comunicarii diagnosticului, tratamentului si controalelor. Poate amplifica durerea, stresul, tulburarile somnului, greturile, voma. Netratata poate grabi moartea pacientului.

Anxietatea creste cu cat boala evolueaza si tratamentul este mai agresiv. In acelasi timp, insa, poate fi doar o parte normala a adaptarii la boala. Poate motiva pacientul sa faca pasi spre eliminarea acestei frici prin obtinerea de informatii, angajarea in tratament. Insa cei care au experimentat anxietatea si inainte de diagnosticare pot ajunge la atacuri de panica.Anxietatea este cu atat mai mult intalnita la pacientii care intampina dificultati in comunicarea cu familia.

Depresia afecteaza intre 15 si 25% dintre bolnavii de cancer. Barbatii si femeile sunt afectate in aceeasi masura, de asemenea sunt afectate si rudele. Membrii familiei se confrunta atat cu sentimentele lor, cat si cu starea generala de tristete a bolnavului. Teama de moarte, intreruperea planurilor de viitor, modificari ale corpului si imaginii de sine, schimbarea rolului social si a stilului de viata, probleme financiare, toate pot duce la depresie sau o pot agrava. Si totusi nu toti bolnavii de cancer sufera de depresie, chiar daca aceasta este impresia generala. Pana la urma, oricat de ciudat ar suna, depresia este o alegere. Desigur, poate fi neconstienta. Persoana poate alege depresia pentru a evita sa se implice, a evita o decizie, a-i pune pe ceilalti in serviciul ei sau macar pentru a le mentine atentia asupra sa.

Stresul post traumatic apare la unii dintre supravietuitorii boli si se poate manifesta prin comportamente evitante, ganduri intruzive. Pacientii care au fost diagnosticati in stadii incipiente ale bolii traiesc stresul post traumatic in proportie de 3-4%, in timp ce aceia care se confrunta cu un cancer recurent traiesc acest stres in proportie de 80%.

Abuzul de substante, droguri, la cei care nu au un istoric in acest sens este rar intalnit. Adeseori apare insa abuzul din cauza unui control redus al durerii. Astfel, medicii trebuie sa controleze si monitorizeze medicamentele luate de bolnav. Altfel abuzul de medicamente poate reduce speranta de viata.

In fata tuturor acestor provocari, rezistenta si dorinta de lupta a bolnavului pot fi limitate, insa sunt printre putinele aspecte ce-i pot salva viata. Pe langa aspectele enumerate mai sus, un sprijin important poate fi spiritualitatea. Cum cei mai multi dintre bolnavi cred in Dumnezeu, fara neaparat sa spere in minuni, pot fi incurajati pe aceasta cale pentru ca poate fi o resursa de crestere a increderii, asperantei. Un studiu realizat in spitale din America a aratat ca 77 % dintre pecienti isi doresc ca medicii sa ia in considerare nevoile lor religioase si spirituale, iar 37 % ar dori ca medicul sa faca mai des referire la credintele religioase. Studiul a fost realizat de Department of Family Medicine, East Carolina University School of Medicine, Greenville, North Carolina, pe 203 pacienti din doua spitale.

Cert este ca in lupta cu cancerul, nici o reursa nu trebuie evitata.

Dictionar

  • Anxitetate - sentimente de teama, spaima, oroare, jena. Persoana poate sa transpire, sa simta ca nu are odihna, ca e tensionata, ca-i bate inima mai repede
  • Depresia - o stare mentala marcata de sentimente de tristete, disperare, lipsa de energie, dificultatea de a face fata cerintelor zilnice. Pot aparea sentimente de lipsa de valoare, lipsa sperantei, lipsa bucuriei in realizarea activitatilor. Schimbari ale obiceiurilor legate de somn si mancare, ganduri legate de moarte, de sinucidere.
  • Stres post traumatic - tulburare de anxietate ce apare ca urmare a unor afectiuni, rani fizice sau stres emotional determinate de razboaie, dezastre naturale, cancer. Sentimentele interfera cu activitatea de zi cu zi, trauma este retraita, apar cosmaruri, sunt evitate persoane, locuri, lucruri ce au legatura cu evenimentul. Persoana se simte singura, isi pierde interesul pentru activitati zilnice, are probleme cu somnul si dificultati de concentrare
  • Drog - orice substanta, in afara de alimente, folosita pentru a preveni, diagnostica, trata sau indeparta simptomele unei boli sau ale unei conditii anormale. Poate fi o substanta care schimba dispozitia sau functionarea, care poate fi un obicei, care da dependenta.