“Am un copil rău, neascultător! E năzdrăvan, dar mai mult decât ar trebui! Nu reuşesc să mă mai înţeleg cu el!” Sunt sintagme pe care orice părinte le rosteşte la un moment dat. Pentru a arăta cine este “şeful”, mulţi părinţi greşesc în încercarea de a-l determina pe cel mic să fie ascultător, fără să-i intereseze substratul comportamentului copilului. Urmările acestei “bătălii” pot fi dezastruoase şi îl pot determina pe copil să-şi piardă încrederea în sine.

Curaj

Fiecare persoană e unică prin felul ei de a fi, prin modul în care acţionează în anumite circumstanţe. În timp ce unii copii sunt foarte îndrăzneţi şi dornici că înveţe lucruri noi, alţii stau retraşi şi nu au curajul să intre în joc, de teamă să nu greşească, să nu fie criticaţi. Ba mai mult, dacă părinţii nu sunt cei care îi încurajează să îşi alunge teama, cei mici vor fi puternic angoasaţi. Ca şi adulţii, copiii se tem de necunoscut. Pot fi ei determinaţi să facă faţă oricărei situaţii? Bineînţeles, dar trebuie să ştim cum să procedăm!

Etape

Primii ani de viaţă sunt deosebit de importanţi pentru a-l stimula pe cel mic să aibă încredere în sine. O etapă, foarte importantă, este să-l laşi să se descurce singur, pornind de la îmbrăcat sau dezbrăcat, chiar dacă îi ia foarte mult timp să facă asta. Va veni apoi momentul legatului şireturilor. Este un “experiment” greu pentru   copil, dar chiar dacă se va chinui să dobândească îndemânarea, trebuie încurajat să încerce. Explică-i cu răbdare de ce anumite lucruri pot fi periculoase. Învaţă-l să folosească o furculiţă în loc să-i interzici! Nu uita să-l feliciţi pentru reuşită! În primii ani de şcoală nu-l descuraja! Chiar dacă nu va fi primul în clasă, asigură-l că el este întotdeauna pe primul loc în inima ta!

Comportament neadecvat

În perioada de creştere apar probleme în comportamentul copiilor, agresiunea faţă de alţi copii, agresiunea verbală sau opoziţia faţă de adulţi. Sunt motive care reuşesc să-i descurajeze foarte tare pe părinţi, care au impresia că au un copil rău, neascultător. Atunci, mama şi tata încearcă să devină autoritari, crezând că năzdrăvanul doar de frică ar putea să asculte. “Se creează un cerc vicios. Copilul se revoltă când părintele încearcă să fie autoritar, părintele se simte şi mai descurajat şi încearcă să fie şi mai autoritar când copilul nu îl ascultă. Sunt momente în care părintele ar putea să încerce să-l ajute. El trebuie să înţeleagă care este scopul copilului”, consideră Anda Păcurar, psihoterapeut, membru al Asociaţiei pentru Psihologie şi Psihoterapie Individuală şi al Federaţiei Române de Psihoterapie.

Scopuri

Există patru scopuri ale copilului. Un prim scop este atragerea atenţiei. Fie că nu primesc suficientă atenţie din partea părinţilor, fie că primesc, scopul lor în general este să atragă atenţia. Încep să aibă diferite comportamente neadecvate când vine cineva în vizită sau când merg pe stradă ori când ştiu că părintele nu poate reacţiona faţă de ei. Al doilea scop este puterea. Copilul intră într-o luptă de putere cu părintele, care încearcă să fie autoritar, iar copilul încearcă să-l provoace. Al treilea scop: descurajarea. În acest caz, cel mic se simte descurajat şi încearcă să reacţioneze. Se retrage social şi nu mai vrea să facă nimic. Nu mai vrea să se joace cu alţi copii, nu mai vrea nimic! Aici se încadrează genul de copil care n-a fost niciodată lăsat să facă ceva, pentru că mama face tot. Acest lucru se întâmplă pentru că el ajunge la concluzia că e mai bine să nu mai încerce să facă nimic dacă tot nu-i iese ceea ce îşi propune. Răzbunarea este al patrulea scop. Unii copii se revoltă în ascuns. Aceştia sunt cuminţi acasă, iar la şcoală fac numai prostii. “Sunt şi copii care îşi arată revolta şi ştiu să-i atingă pe părinţi acolo unde-i doare şi să-i facă să sufere. Părinţii trebuie să evalueze şi să vadă care este scopul copilului. Pentru că el nu face prostii fiindcă aşa vrea, ci pentru că nu ştie cum să reacţioneze. Este descurajat. Părintele poate să fie un prim terapeut, poate evalua un pic situaţia. Decât să-l pedepseşti şi să-l închizi în cameră, mai bine ieşi tu din cameră câteva minute, respiri adânc şi te gândeşti. E mai greu, dar e mai bine”, spune psihoterapeutul Anda Păcurar.

POVEŞTI TERAPEUTICE. Dacă, orice aţi face, nu reuşiţi să fiţi pe aceeaşi lungime de undă cu copilul, există şi alte metode pentru a-l determina să înţeleagă mai bine că se comportă greşit. Un exemplu în acest sens ar fi poveştile terapeutice. Acestea pot fi “standard” sau pot fi create de părinţi. “Orice părinte poate să creeze poveşti terapeutice, cu mesaj, gen fabule, din care copilul să înţeleagă ceva”, afirmă psihoterapeutul Anda Păcurar.

FINAL REALIST. Pornind de la personajele care îi plac copilului – căţei, pisici, o maimuţică de la Grădina Zoologică – puteţi dezvolta o poveste care să aibă un final realist, aşa cum ar dori şi părintele să se întâmple. Mesajul nu trebuie să fie ca în basme, unde prinţul şi prinţesa vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, ci asemănător celui din fabule. Nu trebuie să-i explicaţi celui mic tâlcul poveştii. Îl va înţelege singur şi va lua atitudine. Doar că părintele trebuie să aibă răbdare. Pentru că dintr-un copil foarte descurajat nu poţi să-l faci să devină numărul unu în clasă, dar îl poţi ajuta să capete încredere în el.

MESAJ. “Este foarte greu să determini un copil descurajat să-şi recapete încrederea de sine. Iar părinţii trebuie să fie cei care îl susţin în această privinţă. Să aibă răbdare, pentru că acest lucru nu se poate petrece peste noapte. Este un progres minim, dar benefic, momentul în care copilul începe să discute cu colega de bancă”, apreciază Anda Păcurar.

GRIJĂ. Copiii învaţă permanent, dar e bine să avem grijă la ceea ce învaţă. Pentru că un copil care este criticat învaţă să condamne, dacă va fi ridiculizat, va deveni timid, în timp ce un altul care trăieşte cu ruşine se va simţi vinovat permanent. De asemenea, un puşti, care trăieşte într-un spirit de toleranţă, va învăţa să fie răbdător, cel încurajat va înţelege ce este încrederea. Un copil, care este învăţat ce este recunoştinţa, va şti ce este aprecierea. Dacă va trăi cu acceptare şi prietenie, copilul va descoperi armonia de a trăi alături de ceilalţi.