In Romania traiesc 400.000 de bolnavi de cancer, potrivit datelor detinute de Asociatia Bolnavilor de Cancer.
Fiecare are o poveste de viata, fiecare isi duce lupta in felul sau si
fiecare are nevoie de tratament si suport. Pentru acesti bolnavi, medicul nu
poate fi doar specialistul care consulta si scrie reteta, ci si persoana care
intra intr-o relatie cu ei, care-i insoteste, ii alina.
Statisticile sunt necrutatoare, mortalitatea prin afectiuni neoplazice se
situeaza pe locul doi in randul mortalitatii generale, dupa mortalitatea cauzata
de afectiunile cardio-vasculare, conform Institutului Oncologic Bucuresti. In
ultimul timp a crescut foarte mult incidenta cancerului colorectal, posibile
cauze fiind stresul si alimentatia neadecvata. Cea mai frecventa forma de cancer
la femei este neoplasmul mamar, iar la barbati cel pulmonar.
Pentru un bolnav, aceste statistici nu reprezinta o alinare sau nu-i ofera
curaj. E mai putin important pentru el cat de des e intalnit acel tip de cancer,
ci conteaza faptul ca el il are.
Comunicarea diagnosticului
Pentru un pacient sau rudele sale, aflarea diagnosticului de cancer este un
moment devastator. Pare ca totul se naruie, se sfarseste, nimic nu mai e ca
inainte. Treptat, depasind socul, pacientul ia o decizie: va fi increzator si va
lupta cu boala sau va alege depresia, retragerea, demisia in fata unei astfel de
provocari.
Multi nu au insa ocazia sa ia o decizie pentru ca nu afla niciodata
diagnosticul. In incercarea de a-i proteja, rudele solicita medicilor sa ascunda
adevaratul diagnostic. Astfel, pacientul ajunge sa suporte boala, efectele
secundare ale tratamentelor al caror scop nu-l stie, incertitudinea si
suspiciunea permanenta ca sfarsitul ii este aproape.
Pacientul are dreptul sa-si cunoasca diagnosticul, daca doreste. Aici
intervine medicul care, in urma unui interviu cu pacientul poate afla ce isi
doreste, ce afectiuni a mai avut si cum a luptat cu ele etc. Comunicarea
diagnosticului este poate cel mai important moment in relatia medic-pacient. De
el depinde castigarea increderii si cooperarii pacientului. Medicul trebuie sa
dea dovada de multa abilitate in comunicare, diagnosticul nu trebuie luat in
tragic, dar nici prea usor.
Nu doar pacientul trebuie pregatit pentru aflarea diagnosticului, ci si
medicul. Acesta din urma poate solicita sprijinul unui psiholog. Medicul trebuie
sa fie pregatit sa faca fata reactiei pacientului, care poate fi foarte
diferita, de la soc, frica, anxietate, tristete, manie, revolta, rusine, vina,
usurare dupa incertitudine, pana la acceptarea diagnosticului, provocare,
antrenare in lupta. Acestea din urma pot aparea dupa momentul initial de
soc.
Dupa afl area diagnosticului, pacientul e cel care decide daca vrea ca acesta
sa fie comunicat sau nu rudelor sale. Desigur, ar avea nevoie de suportul
grupului, familiei, insa pacientul stie mai bine daca cei dragi chiar ar putea
sa i-l ofere sau ar fi coplesiti de durere si i-ar mentine si lui o stare de
disperare.
Obiectivul tratamentului
In cele mai multe cazuri de cancer, obiectivul terapeutic nu este vindecarea.
Obiective pot fi castigarea unei autonomii, invatarea despre sine, adaptarea
psihologica a bolnavului la eventuale mutilari, imbunatatirea relatiilor
interpersonale. Pentru medic poate fi foarte greu sa nu gandeasca in termenii
vindecarii, insa trebuie sa accepte ca sunt cazuri, in special cele in stadii
terminale, in care nu poate salva pacientul, dar sigur poate ajuta la
ameliorarea durerii.
Medicul si ceilalti specialisti din echipa care ingrijeste bolnavul sau
familia il pot ajuta pe acesta sa-si modifice stilul de viata, principiile.
Bolnavul poate fi invatat sa-si gestioneze timpul, viata, sa recapete controlul
pierdut din cauza tratamentelor, a efectelor secundare ale medicamentelor. Cele
mai multe medicamente au ca efecte secundare stari confuzionale, depresii
severe, anxietate, halucinatii, inapetenta, lipsa fortei fizice, cefalee,
greturi, modificari de dispozitie, alterarea starilor de constienta, atentie,
vigilenta etc. In aceste situatii sprijinul psihologului poate ajuta la
ameliorarea starii generale.
Un obiectiv important al tratamentului este implicarea familiei, incurajarea
celor din jur in sensul oferirii suportului emotional de care bolnavul are
nevoie. Membrii familiei trebuie instruiti cu privire la reactiile date de
boala, pentru a sti cum sa se comporte. Desigur, nu pot sti mereu ce se
intampla, prin natura ei boala are un mare grad de neprevazut. Iar pe langa
aceasta folclorul, miturile au mare putere si, din pacate, uneori efecte
catastrofale.
Lucrul cu bolnavul
E bine ca medicul curant si celelalte persoane din preajma bolnavului sa tina
cont de cateva aspecte importante. Este vorba de doliul dupa eul pierdut (este
fi reasca o perioada de tristete ce face trecerea spre un nou tip de viata),
pierderea controlului, viitorul nesigur (dar al cui este sigur?), conditia
fizica (impune limitari realiste), durerea (se pot folosit metode de distragere,
de relaxare), cura e mai grea decat boala (pacientii sunt coplesiti de efecte
secundare, doresc sa renunte si au nevoie de sprijin psihologic).
Educatia nu trebuie sa lipseasca, bolnavul de cancer si familia au nevoie sa
fie informati despre ce va urma.
Pe langa aspectele strict medicale pot fi identificate si erorile de gandire,
distorsiunile cognitive. Poate fi vorba de suprageneralizare – pacientii spun ca
nu mai pot functiona, gandirea dihotonomica – „totul sau nimic”,
personalizarea/supraestimarea relatiei dintre propria persoana si evenimentul
dramatic – „sunt o persoana slaba”, perceperea bolii ca pe o pedeapsa, gandirea
ilogica – „am cancer – nu am nici o sansa”.
Este extrem de importanta incurajarea spiritului de lupta. Boala trebuie sa
fie vazuta ca o provocare, trebuie invinsa, trebuie stimulata dorinta de a
invata despre boala si de a participa la tratament.
Un semn bun este atunci cand bolnavul, dupa ce afla diagnosticul, dupa ce isi
recapata increderea in sine si propriul destin, dupa ce trece de haos, incepe
sa-si puna in ordine probleme mereu amanate. Este o orientare spre viata. Aici
poate fi ajutat si de sedinte de psihote rapie. La astfel de sedinte bolnavul
poate merge insotit de partener. Acesta din urma poate intelege mai bine ce
simte bolnavul, iar exprimarea trairilor ambilor parteneri creste coeziunea
cuplului.
Se poate incerca si terapia de grup, in care sunt inclusi si „invingatorii”,
cei care au luptat cu boala si au reusit sa supravietuiasca, sa se refaca.
Sedintele de psihote-rapie pot de asemenea sa scada anxie tatea cauzata de
spitalizare, tratamente lungi si dureroase, efecte secundare precum caderea
parului, ale un ghiilor, greturi etc. De astfel de sedinte pot beneficia si cei
care au invins boala, pentru ca cei mai multi raman cu frica recidivei.
Tulburarile cognitive si delirul
Sunt sindroame neuropsihiatrice ce apar la bolnavii de cancer, mai ales in
stadiile terminale. Aceste sindroame sunt descrise si castari acute de confuzie.
Aproximativ 90% dintre bolnavi ajung sa le traiasca in ultimele zile de viata.
Interventia terapeutica poate indeparta episoadele delirante sau macar ameliora
starea pacientilor. Delirul este o tulburare ce afecteaza cunostinta, atentia si
procesele de gandire. Poate fi insotit de manifestari comportamentale. Pot sa
apara tulburari in ciclul somn veghe, labilitate emotionala, afectarea
activitatii motorii.
Cancerul poate determina si tulburari precum anxietatea, depresia, stresul
post traumatic, precum si abuzul de substante.
Anxietatea poate sa fie o stare permanenta pe care pacientul o resimte in
timpul investigatiilor, comunicarii diagnosticului, tratamentului si
controalelor. Poate amplifica durerea, stresul, tulburarile somnului, greturile,
voma. Netratata poate grabi moartea pacientului.
Anxietatea creste cu cat boala evolueaza si tratamentul este mai agresiv. In
acelasi timp, insa, poate fi doar o parte normala a adaptarii la boala. Poate
motiva pacientul sa faca pasi spre eliminarea acestei frici prin obtinerea de
informatii, angajarea in tratament. Insa cei care au experimentat anxietatea si
inainte de diagnosticare pot ajunge la atacuri de panica.Anxietatea este cu atat
mai mult intalnita la pacientii care intampina dificultati in comunicarea cu
familia.
Depresia afecteaza intre 15 si 25% dintre bolnavii de cancer. Barbatii si
femeile sunt afectate in aceeasi masura, de asemenea sunt afectate si rudele.
Membrii familiei se confrunta atat cu sentimentele lor, cat si cu starea
generala de tristete a bolnavului. Teama de moarte, intreruperea planurilor de
viitor, modificari ale corpului si imaginii de sine, schimbarea rolului social
si a stilului de viata, probleme financiare, toate pot duce la depresie sau o
pot agrava. Si totusi nu toti bolnavii de cancer sufera de depresie, chiar daca
aceasta este impresia generala. Pana la urma, oricat de ciudat ar suna, depresia
este o alegere. Desigur, poate fi neconstienta. Persoana poate alege depresia
pentru a evita sa se implice, a evita o decizie, a-i pune pe ceilalti in
serviciul ei sau macar pentru a le mentine atentia asupra sa.
Stresul post traumatic apare la unii dintre supravietuitorii boli si se poate
manifesta prin comportamente evitante, ganduri intruzive. Pacientii care au fost
diagnosticati in stadii incipiente ale bolii traiesc stresul post traumatic in
proportie de 3-4%, in timp ce aceia care se confrunta cu un cancer recurent
traiesc acest stres in proportie de 80%.
Abuzul de substante, droguri, la cei care nu au un istoric in acest sens este
rar intalnit. Adeseori apare insa abuzul din cauza unui control redus al
durerii. Astfel, medicii trebuie sa controleze si monitorizeze medicamentele
luate de bolnav. Altfel abuzul de medicamente poate reduce speranta de
viata.
In fata tuturor acestor provocari, rezistenta si dorinta de lupta a
bolnavului pot fi limitate, insa sunt printre putinele aspecte ce-i pot salva
viata. Pe langa aspectele enumerate mai sus, un sprijin important poate fi
spiritualitatea. Cum cei mai multi dintre bolnavi cred in Dumnezeu, fara
neaparat sa spere in minuni, pot fi incurajati pe aceasta cale pentru ca poate
fi o resursa de crestere a increderii, asperantei. Un studiu realizat in spitale
din America a aratat ca 77 % dintre pecienti isi doresc ca medicii sa ia in
considerare nevoile lor religioase si spirituale, iar 37 % ar dori ca medicul sa
faca mai des referire la credintele religioase. Studiul a fost realizat de
Department of Family Medicine, East Carolina University School of Medicine,
Greenville, North Carolina, pe 203 pacienti din doua spitale.
Cert este ca in lupta cu cancerul, nici o reursa nu trebuie evitata.
Dictionar
- Anxitetate – sentimente de teama, spaima, oroare, jena. Persoana poate sa
transpire, sa simta ca nu are odihna, ca e tensionata, ca-i bate inima mai
repede - Depresia – o stare mentala marcata de sentimente de tristete, disperare,
lipsa de energie, dificultatea de a face fata cerintelor zilnice. Pot aparea
sentimente de lipsa de valoare, lipsa sperantei, lipsa bucuriei in realizarea
activitatilor. Schimbari ale obiceiurilor legate de somn si mancare, ganduri
legate de moarte, de sinucidere. - Stres post traumatic – tulburare de anxietate ce apare ca urmare a unor
afectiuni, rani fizice sau stres emotional determinate de razboaie, dezastre
naturale, cancer. Sentimentele interfera cu activitatea de zi cu zi, trauma este
retraita, apar cosmaruri, sunt evitate persoane, locuri, lucruri ce au legatura
cu evenimentul. Persoana se simte singura, isi pierde interesul pentru
activitati zilnice, are probleme cu somnul si dificultati de concentrare - Drog – orice substanta, in afara de alimente, folosita pentru a preveni,
diagnostica, trata sau indeparta simptomele unei boli sau ale unei conditii
anormale. Poate fi o substanta care schimba dispozitia sau functionarea, care
poate fi un obicei, care da dependenta.