“Am un copil rău, neascultător! E năzdrăvan, dar mai mult decât ar trebui! Nu
reuşesc să mă mai înţeleg cu el!” Sunt sintagme pe care orice părinte le
rosteşte la un moment dat. Pentru a arăta cine este “şeful”, mulţi părinţi
greşesc în încercarea de a-l determina pe cel mic să fie ascultător, fără să-i
intereseze substratul comportamentului copilului. Urmările acestei “bătălii” pot
fi dezastruoase şi îl pot determina pe copil să-şi piardă încrederea în sine.
Curaj
Fiecare persoană e unică prin felul ei de a fi, prin modul în care acţionează
în anumite circumstanţe. În timp ce unii copii sunt foarte îndrăzneţi şi dornici
că înveţe lucruri noi, alţii stau retraşi şi nu au curajul să intre în joc, de
teamă să nu greşească, să nu fie criticaţi. Ba mai mult, dacă părinţii nu sunt
cei care îi încurajează să îşi alunge teama, cei mici vor fi puternic angoasaţi.
Ca şi adulţii, copiii se tem de necunoscut. Pot fi ei determinaţi să facă faţă
oricărei situaţii? Bineînţeles, dar trebuie să ştim cum să procedăm!
Etape
Primii ani de viaţă sunt deosebit de importanţi pentru a-l stimula pe cel mic
să aibă încredere în sine. O etapă, foarte importantă, este să-l laşi să se
descurce singur, pornind de la îmbrăcat sau dezbrăcat, chiar dacă îi ia foarte
mult timp să facă asta. Va veni apoi momentul legatului şireturilor. Este un
“experiment” greu pentru copil, dar chiar dacă se va chinui să
dobândească îndemânarea, trebuie încurajat să încerce. Explică-i cu răbdare de
ce anumite lucruri pot fi periculoase. Învaţă-l să folosească o furculiţă în loc
să-i interzici! Nu uita să-l feliciţi pentru reuşită! În primii ani de şcoală
nu-l descuraja! Chiar dacă nu va fi primul în clasă, asigură-l că el este
întotdeauna pe primul loc în inima ta!
Comportament neadecvat
În perioada de creştere apar probleme în comportamentul copiilor, agresiunea
faţă de alţi copii, agresiunea verbală sau opoziţia faţă de adulţi. Sunt motive
care reuşesc să-i descurajeze foarte tare pe părinţi, care au impresia că au un
copil rău, neascultător. Atunci, mama şi tata încearcă să devină autoritari,
crezând că năzdrăvanul doar de frică ar putea să asculte. “Se creează un cerc
vicios. Copilul se revoltă când părintele încearcă să fie autoritar, părintele
se simte şi mai descurajat şi încearcă să fie şi mai autoritar când copilul nu
îl ascultă. Sunt momente în care părintele ar putea să încerce să-l ajute. El
trebuie să înţeleagă care este scopul copilului”, consideră Anda Păcurar,
psihoterapeut, membru al Asociaţiei pentru Psihologie şi Psihoterapie
Individuală şi al Federaţiei Române de Psihoterapie.
Scopuri
Există patru scopuri ale copilului. Un prim scop este atragerea atenţiei. Fie
că nu primesc suficientă atenţie din partea părinţilor, fie că primesc, scopul
lor în general este să atragă atenţia. Încep să aibă diferite comportamente
neadecvate când vine cineva în vizită sau când merg pe stradă ori când ştiu că
părintele nu poate reacţiona faţă de ei. Al doilea scop este puterea. Copilul
intră într-o luptă de putere cu părintele, care încearcă să fie autoritar, iar
copilul încearcă să-l provoace. Al treilea scop: descurajarea. În acest caz, cel
mic se simte descurajat şi încearcă să reacţioneze. Se retrage social şi nu mai
vrea să facă nimic. Nu mai vrea să se joace cu alţi copii, nu mai vrea nimic!
Aici se încadrează genul de copil care n-a fost niciodată lăsat să facă ceva,
pentru că mama face tot. Acest lucru se întâmplă pentru că el ajunge la
concluzia că e mai bine să nu mai încerce să facă nimic dacă tot nu-i iese ceea
ce îşi propune. Răzbunarea este al patrulea scop. Unii copii se revoltă în
ascuns. Aceştia sunt cuminţi acasă, iar la şcoală fac numai prostii. “Sunt şi
copii care îşi arată revolta şi ştiu să-i atingă pe părinţi acolo unde-i doare
şi să-i facă să sufere. Părinţii trebuie să evalueze şi să vadă care este scopul
copilului. Pentru că el nu face prostii fiindcă aşa vrea, ci pentru că nu ştie
cum să reacţioneze. Este descurajat. Părintele poate să fie un prim terapeut,
poate evalua un pic situaţia. Decât să-l pedepseşti şi să-l închizi în cameră,
mai bine ieşi tu din cameră câteva minute, respiri adânc şi te gândeşti. E mai
greu, dar e mai bine”, spune psihoterapeutul Anda Păcurar.
POVEŞTI TERAPEUTICE. Dacă, orice aţi face, nu reuşiţi să
fiţi pe aceeaşi lungime de undă cu copilul, există şi alte metode pentru a-l
determina să înţeleagă mai bine că se comportă greşit. Un exemplu în acest sens
ar fi poveştile terapeutice. Acestea pot fi “standard” sau pot fi create de
părinţi. “Orice părinte poate să creeze poveşti terapeutice, cu mesaj, gen
fabule, din care copilul să înţeleagă ceva”, afirmă psihoterapeutul Anda
Păcurar.
FINAL REALIST. Pornind de la personajele care îi plac
copilului – căţei, pisici, o maimuţică de la Grădina Zoologică – puteţi dezvolta
o poveste care să aibă un final realist, aşa cum ar dori şi părintele să se
întâmple. Mesajul nu trebuie să fie ca în basme, unde prinţul şi prinţesa vor
trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, ci asemănător celui din fabule. Nu
trebuie să-i explicaţi celui mic tâlcul poveştii. Îl va înţelege singur şi va
lua atitudine. Doar că părintele trebuie să aibă răbdare. Pentru că dintr-un
copil foarte descurajat nu poţi să-l faci să devină numărul unu în clasă, dar îl
poţi ajuta să capete încredere în el.
MESAJ. “Este foarte greu să determini un copil descurajat
să-şi recapete încrederea de sine. Iar părinţii trebuie să fie cei care îl
susţin în această privinţă. Să aibă răbdare, pentru că acest lucru nu se poate
petrece peste noapte. Este un progres minim, dar benefic, momentul în care
copilul începe să discute cu colega de bancă”, apreciază Anda Păcurar.
GRIJĂ. Copiii învaţă permanent, dar e bine să avem grijă la
ceea ce învaţă. Pentru că un copil care este criticat învaţă să condamne, dacă
va fi ridiculizat, va deveni timid, în timp ce un altul care trăieşte cu ruşine
se va simţi vinovat permanent. De asemenea, un puşti, care trăieşte într-un
spirit de toleranţă, va învăţa să fie răbdător, cel încurajat va înţelege ce
este încrederea. Un copil, care este învăţat ce este recunoştinţa, va şti ce
este aprecierea. Dacă va trăi cu acceptare şi prietenie, copilul va descoperi
armonia de a trăi alături de ceilalţi.