Comunicarea se invata si poate avea un rol foarte important in intelegerea
suferintei pacientului, in stabilirea corecta a diagnosticului si a
tratamentului si, bine in teles, in vindecarea lui.
Despre comunicare am putea spune ca e un lucru natural, simplu, care vine de
la sine si pentru care nu ai nevoie de vreun training special. Si totusi, pentru
cei mai multi medici nu e asa. Concentrati pe munca lor, atenti sa nu le scape
ceva, stresati de pacientii nerabdatori de la usa cabinetului, medicii uita
adesea sa mai vorbeasca, sa mai asculte si altceva decat raspunsurile la
intrebarile despre simptome sau tratament.
Prima consultatie
Calitatea informatiilor obtinute de medic in timpul consultatiilor este
strans legata de abilitatea de a pune intrebari pacientului si de a crea o
relatie cu el. Studiile arata ca intre 60 si 80% din informatiile necesare
stabilirii diagnosticului primar sunt obtinute in timpul interviului cu
pacientul. La randul sau, pacientul trebuie sa primeasca informatii pentru a
putea fi capabil sa ia o decizie.
Rolul comunicarii:
- schimbul de informatii;
- decizii reciproc acceptate;
- dezvoltarea intelegerii;
- construirea increderii.
Obligatiile doctorului:
- concentrarea intregii atentii asupra pacientului;
- crearea unui mediu care sa protejeze demnitatea bolnavului;
- confidentialitatea (nedezvaluirea catre alte persoane a informatiilor intime
legate de pacient); - preocuparea permanenta pentru starea de bine a pacientului;
- respectarea rolului pe care il are pacientul sau familia acestuia.
Obligatiile pacientului:
- stabilirea unei liste de intrebari pe care vrea sa le adreseze medicului;
- la nevoie, desemnarea unui membru al familiei sau alta persoana de incredere
care sa-l reprezinte in discutiile cu medicul; - dialogul deschis cu medicul;
- prezentarea cat mai obiectiva a simptomelor pe care le are.
Cand toate acestea nu se respecta, relatia medic-pacient este deficitara, iar
consecintele pot fi : frustrarea, furia, acuzele, cresterea numarului de
radiografii, analize, teste, vizite la medici diferiti. Si nu doar pacientul
poate trai sentimente de frustrare sau furie, ci si medicul, care nu reuseste sa
obtina implicarea bolnavului si ameliorarea sau vindecarea lui.
Tratamentul pe Internet
Comunicarea medic-pacient nu trebuie sa se reduca doar la vizitele clasice.
Poate include schimburi de e-mail-uri, convorbiri telefonice, recomandari ale
unor site-uri de pe Internet, intalniri de grup pentru bolnavii ce sufera de
aceiasi maladie sau alt fel de grupuri de suport etc. Medicii pot oferi
materiale educative: brosuri, materiale redactate de ei, reviste, casete video,
CD-uri, carti.
Pana de curand, in cadrul consultatiilor, medicul era singurul responsabil de
detinerea informatiilor stiintifi ce. Acum, prin usurinta cu care se pot obtine
astfel de informatii, pacientii pot avea un rol activ in luarea deciziilor.
Desigur exista o preocupare fata de corectitudinea informatiilor medicale
raspandite prin Internet. Aici insa, medicul poate fi de ajutor recomandandu-i
pacientului site-uri al caror continut l-au verificat ei insisi.
In cazul unor astfel de site-uri sursa trebuie sa fie sigura si sa fie
cunoscut grupul tinta carora se adreseaza. De exemplu, pot fi informatii
furnizate de companii farmaceutice, iar prezentarea facuta sa recomande
utilizarea imediata a unui anume medicament.
Totodata, in privinta unor boli foarte grave exista site-uri care pot ingrozi
pacientul sau, dimpotriva, ii pot da sperante false.
In SUA doar 5% dintre cei care se informeaza prin intermediul Internetului au
recomandaridate in acest sens de catre medici. O solutie ar putea fi ca medicii
sa-si faca propriile site-uri. Journal of Medical Internet Research al College
of Medicine, University of Illinois, Chicago, USA, a prezentat un sondaj
realizat in randul a 700 de medici pediatri. Procentul celor care aveau site-uri
proprii crescuse de la 24% in 1999 la 46% in 2000. Ca alternative de informare
folosite de alti medici erau revistele de specialitate si organizatiile
profesionale.
Si totusi, dintr-un studiu realizat de American Medical Association pe 1.084
de medici a reiesit ca doar 11% considerau ca Internetul poate fi folositor in
educarea pacientilor.Chiar daca exista teama ca Internetul altereaza relatia
medic-pacient, multi bolnavi ajungand sa se trateze singuri, in cazul in care
medicii ii ajuta sa-si obtina informatiile, relatia poate sa fie chiar mai buna
decat una clasica.
Comunicarea diagnosticului
Dezvaluirea diagnosticului catre pacient, mai ales cand este vorba de o
maladie incurabila, este unul dintre cele mai grele aspecte ale comunicarii
intre medic si bolnav. Multi cred inca faptul ca aflarea unui diagnostic sumbru
il deprima ireversibil pe pacient, il face sa renunte la a mai lupta cu boala,
il determina chiar sa recurga la gesturi finale. Desigur, toate aceste riscuri
sunt posibile. Ele pot fi insa sensibil atenuate si chiar evitate prin
abilitatea medicului.
Se considera ca pacientul are dreptul de a sti diagnosticul daca doreste. Iar
in cele mai multe cazuri doreste. Un studiu realizat in Romania in 1990
(Popovici – Marsu C) arata ca 95% dintre cei intervievati doreau sa stie. De
aici incolo este important cum anume i se comunica diagnosticul. Medicii prefera
sa comunice cu familia si sa stabileasca impreuna cu membrii acesteia conduita
viitoare fara sa-l consulte pe bolnav, ca si cum acesta n-ar fi implicat.
Desigur, uneori rudele sunt cele care afirma ca bolnavul nu trebuie sau nu vrea
sa stie. O atitudine corecta din partea medicului presupune intrebarea directa a
pacientului daca doreste sau nu sa stie.
Inainte de a comunica diagnosticul, e bine ca medicul sa stie cat mai multe
despre pacientul sau, despre viata lui, valorile sale, abilitatile si puterile
lui. Astfel, prezentarea diagnosticului se poate face intr-un mod incurajator,
subliniind ce ar putea face pacientul pentru a-si ameliora starea.
Pentru cei mai multi medici este cu atat mai greu sa vorbeasca deschis despre
diagnostic cu cat prognosticul este rezervat, iar pacientul este foarte tanar.
Desigur, medicul poate apela la sprijinul unui psiholog impreuna cu care sa faca
o strategie de comunicare.
Lipsa de informatii creeaza confuzie
Scopul unui pacient care se prezinta la medic este de a afla mai multe despre
suferinta sa, despre cauze, consecinte, tratament, alternative etc. In momentul
in care pacientul nu primeste informatiile dorite poate avea reactii diferite.
Poate fi nemultumit si atunci apeleaza la alt medic. Exista o categorie de
pacienti care fac „shopping” de doctori, aduna numeroase investigatii, au un
dosar substantial de analize si recomandari de tratamente. Nu vorbim acum despre
astfel de pacienti cunoscuti in anii din urma ca ipohondri. Totusi, si alti
oameni nemultumiti de vizita la medic pot incepe un „shopping” in cautarea unui
doctor care sa le vorbeasca pe intelesul lor si sa le explice de ce trebuie sa
faca anumite lucruri.
Ambiguitatea unei discutii cu medicul poate speria foarte tare un pacient.
Acesta crede ca e ceva grav, poate incurabil, si ca medicul ii ascunde asta. Iar
in continuare poate incepe sa caute dovezi care sa-i sustina ipoteza. Isi va
interpreta fiecare simptom, fiecare stare, se va documenta si va ajunge sa se
diagnosticheze singur. Acest lucru poate fi extrem de periculos.
Un alt pacient ar putea crede ca daca medicul nu a fost ferm, nu i-a interzis
clar anumite obiceiuri sau nu l-a trimis la spital inseamna ca nu are nimic grav
si ca probabil i-a prescris o reteta ca sa nu plece cu mana goala de la el.
Astfel, constient sau nu, fiecare pacient are o reactie fata de lipsa de
comunicare a medicului si cauta explicatii cu orice pret. Si bine inteles le
gaseste.
Doar 40 de secunde
Medici ai Departamentului de Management si Politica Sanitara a Universitatii
pentru Sanatate Publica si Igiena din Baltimore au realizat un studiu pornind de
la urmatoarea intrebare: „Pot 40 de secunde de compasiune sa reduca teama
pacientului?”. Studiul a fost realizat pe 123 de femei care au supravietuit
cancerului la san si alte 87 femei care nu au fost atinse de aceasta maladie.
Ele au avut ocazia de a viziona o caseta in care un medic isi exprima
compasiunea in fata pacientului sau. Un alt grup de femei (de control) a urmarit
o consultatie standard. Femeile care au vazut caseta in care medicul isi expima
compasiunea au spus despre el ca este cald, mult mai atent, sensibil, empatic.
Nu acelasi lucru l-au sustinut femeile care au vazut cealalta caseta. In cazul
primelor, anxietatea (teama) a fost sensibil redusa dupa vizionarea casetei,
spre deosebire de femeile din grupul de control. De asemenea, primele au afirmat
ca medicul voia clar ce era mai bine pentru pacient, il incuraja sa puna
intrebari si il implica in luarea deciziilor.
Studiu de caz
Caz tratat de psihoterapeutul american James W. Croake
Pacienta, o femeie de 36 de ani, casatorita, avand o fata de 19 ani, una de
16 si un baiat de 11 ani. Dupa nasterea fetelor, femeia si sotul ei au decis ca
e mai bine ca ea sa stea acasa pana cand copiii ajung macar in clasele
primare.
Departamentul de medicina de familie trata aceasta femeie de infectie la
plamani. Diagnosticul exact a fost de forma usoara de astm, cu tuse
neproductiva, cu complicatii date probabil de o ciuperca neidentificata din
plamani. Pacienta a suportat proceduri de diagnostic extinse, numeroase
spitalizarii, consultatii din partea pneumologilor, altor specialisti si o
diversa medicatie. Era sub tratament de peste 2 ani. Toate aceste proceduri i-au
fost administrate intr-un spital specializat in boli pulmonare. Insa in ciuda
tratamentului boala de plamani a pacientei persista. La acest moment am fost
chemat ca si consultant deoarece medicul de familie credea ca exista
posibilitatea unei baze psihogene a problemei. Nu este neobisnuit ca un psiholog
sau un psihiatru sa fie implicat abia dupa ce toti ceilalti au esuat.
In timpul interviului, psihoterapeutul a descoperit ca pacienta folosea
inconstient aceasta suferinta pentru a evita reluarea serviciului. O discutie
deschisa pe acest subiect in cadrul careia si sotul a confirmat ca apreciaza
munca ei de acasa si ca ar dori sa continue asa a facut-o pe femeie sa simta mai
bine. Plamanii pacientei s-au curatat substantial in timpul urmatoarei
saptamani, iar ciuperca misterioasa ce o chinuise timp de doi ani, nu a mai fost
prezenta.